Poliţiştii rutieri din cadrul IPJ Olt au reţinut, în acest weekend, 74 de permise de conducere, dintre acestea 46 pentru vitează, în timp ce
![]()
Poliţiştii rutieri din cadrul IPJ Olt au reţinut, în acest weekend, 74 de permise de conducere, dintre acestea 46 pentru vitează, în timp ce 15 pentru alcool. Un craiovean a fost prins cu 181 km/h pe DN 65, pe raza judeţului Olt.
În acest sfârșit de săptămână, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au acţionat pe drumurile publice din judeţ pentru creşterea gradului de disciplină rutieră, depistarea conducătorilor auto aflaţi sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză.
În urma activităţilor desfăşurate au fost aplicate 502 sancțiuni contravenționale persoanelor care au încălcat prevederile legale, valoarea totală a acestora fiind de 165.205 lei.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au reținut 74 de permise de conducere, dintre acestea 15 pentru consum de alcool, respectiv alcoolemie mai mică de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, 46 pentru depăşirea limitei de viteză cu mai mult de 50km/h şi 13 pentru alte abateri, fiind retrase şi 10 certificate de înmatriculare.
De asemenea, au fost constatate 14 infracţiuni la regimul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, 8 fiind pentru consum de alcool, respectiv alcoolemie mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, 4 pentru conducere fără permis şi 2 pentru alte abateri.
Exemple:
La data de 15 mai a.c., pe Drumul Naţional 65/European 574, un bărbat din municipiul Craiova, judeţul Dolj, a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 181 km/h, pe un sector de drum cu limita de viteza de 100 km/h. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2900 de lei, fiindu-i reţinut permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile.
La data de 15 mai a.c., pe strada Spicului, din comuna Iancu Jianu, a fost depistat un bărbat, de 53 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
La data de 15 mai a.c, pe Drumul Judeţean 653, pe raza comunei Schitu, a fost depistat un bărbat, de 52 de ani, din comuna Vâlcele, în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, bărbatul a refuzat recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice..
La data de 16 mai a.c., pe Drumul Judeţean 642, pe raza comunei Dobrosloveni, a fost depistat un bărbat, de 51 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.



COMMENTS