Raed Arafat: „Dovada că unii nu au respectat măsurile sunt miile de amenzi din primele zile ale anului, e posibil să vedem o creştere a cazurilor”

HomeNațional

Raed Arafat: „Dovada că unii nu au respectat măsurile sunt miile de amenzi din primele zile ale anului, e posibil să vedem o creştere a cazurilor”

Medicii și autoritățile se așteaptă ca după sărbători să existe din nou o creștere a numărului de îmbolnăviri în România, după ce acum suntem mai degrabă într-o perioadă de platou, și de aceea foarte probabil starea de alertă va fi prelungită, a declarat sâmbătă seara, la Digi24, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.

Coronavirus:Panică în Italia. S-au închis școlile, restaurantele, iar evenimentele sportive au fost anulate
Raed Arafat: „Nici nu s-a publicat legea privind carantina şi au început atacurile, parcă eu sunt cel care a scris-o singur, a dezbătut-o singur şi a votat-o singur”
Florin Cîţu: „Am reușit să luăm aceaste măsuri mai repede pentru că românii au înțeles să se vaccineze”
Distribuie acest articol

Loading

Clar că după sărbători este posibil să avem din nou creștere, depinde această creștere cât este de mare și de abruptă este, am mai spus și în alte momente, nu e totuna să crească încet sau să crească controlabil, să se oprească la un platou mai mic sau să crească vertiginos și să ajungem la un impact major pe sistemul sanitar, așa cum am avut acum 2-3 săptămâni, mai ales la ATI”, a spus Raed Arafat.

Este probabil să vedem o creștere după perioada sărbătorilor, mai ales pe partea celor care nu au respectat măsurile, mulți au respectat, au petrecut în familie, dar e clar că o parte nu au respectat, dovadă sunt miile de amenzi din prilmele zile ale anului„, a arătat secretarul de stat în MAI.

El a subliniat că începerea vaccinării nu înseamnă încetarea problemelor cauzate de pandemie și nu este cazul nici pentru o relaxare.

Începerea vaccinării nu este egal cu finalizarea problemei și începerea unei relaxări, înseamnă începutul unui drum care va dura câteva luni și o să vedem efectul scontat și până vom vedea că un număr semnificativ din populație s-a vaccinat, avem două fronturi care merg în paralel, frontul de luptă cu virusul și frontul de vaccinare, care o să ducă la revenirea la normalitate, vaccinul este o lumină de la capătul tunelului, dar mai avem mult până la lumina asta”, a arătat Raed Arafat.

Întrebat dacă în aceste condiții va fi prelungită starea de alertă,  Raed Arafat a spus că este convins că starea de alertă va continua și că urmează să se discute despre acesta săptămâna viitoare.

„Nu decid eu, se propune la nivel înalt, dar nu cred că am trecut de momentul în care să renunțăm la starea de alertă, încă nu am ieșit la liman, încă e posibil să vedem creșteri din nou. Este posibil să se prelungească, se va discuta în următoarea săptămână”, a mai declarat șeful DSU.

El a spus însă că nu s-a discutat nimic despre evenutale noi restricții, iar lockdownul generalizat este exclus. Sunt posibile însă în continuare măsuri locale, așa cum au fost și până acum, în funcție de evoluția epidemiologică.

În ceea ce privește redeschiderea școlilor, aceasta va fi o altă discuție și „urmează să se anunțe” deciziile, „la momentul potrivit”, Ministerul Educației și cel al Sănătății, a spus Raed Arafat la Digi24.

 

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0