Ministrul Sănătății a anunțat modificarea ordinului ce reglementează felul în care reprezentanții cultelor au acces la pacienții internați î
Ministrul Sănătății a anunțat modificarea ordinului ce reglementează felul în care reprezentanții cultelor au acces la pacienții internați în spital cu COVID-19 și modul în care sunt organizate înmormântările. „Credem că e bine ca pacienții care au nevoie de susținere să o primească atât din partea reprezentanților cultelor, cât și din partea unui aparținător. Asta trebuie să se facă în condiții de siguranță”, a declarat Vlad Voiculescu. În privința numărului de persoane care pot lua parte la o înmormântare, ministrul a precizat că rămân valabile aceleași reglementări ca la adunările publice.
„Ordinul de ministru este în lucru în acest moment, cel târziu mâine va fi semnat, va conține de asemenea toate modificările care au fost solicitate de către reprezentanții cultelor”, a declarat Vlad Voiculescu.
Ordinul va conține și câteva reglementări pe care Ministerul Sănătății le consideră necesare.
„Vorbim despre măsuri de protecție – în special despre asta este vorba – și, după cum vă închipuiți, despre asta a fost vorba dintotdeauna, despre un ordin din aprilie 2020, deci o reglementare valabilă de mai bine de un an de zile, e vorba de protejarea sănătății oamenilor, și anume a celor care sunt implicați direct în tot ce se întâmplă înainte de o înmormântare și în timpul înmormântării”, a precizat Vlad Voiculescu.
„Toate solicitările cultelor vor fi incluse în noua formă a ordinului și vor fi, de asemenea, câteva lucruri reglementate la nivel de reguli care trebuie respectate”, a adăugat el.
„Vorbim despre accesul preotului în spital, respectiv al pastorului în spital la pacienții care au nevoie. De asemenea, în plus față de solicitările cultelor, avem în vedere lucrul ăsta și față de aparținători, cu respectarea unor reguli foarte stricte. Credem că e bine ca pacienții care au nevoie de susținere să o primească atât din partea reprezentanților cultelor, cât și din partea unui aparținător. Asta trebuie să se facă în condiții de siguranță. Mai departe, pentru cei care vor să-și ia adio de la cei dragi, încercăm să facem în așa fel încât, în condiții de siguranță, acest lucru să fie posibil„, a precizat Voiculescu, răspunzând întrebărilor adresate de jurnaliști.
„Nu spune nicăieri într-un ordin de ministru că oamenii nu ar trebui să fie îmbrăcați”, a mai subliniat oficialul, la insistențele presei.
„Dacă nu s-a respectat undeva, este din pricina unei lipse de bun simț elementar”, a adăugat el. „Ceea ce reglementăm prin noua formă a ordinului este ca acest lucru să poată să fie verificat de către familie. Repet, e vorba de o verificare care e reglementată în plus acum”, a subliniat el.
Potrivit ministrului, sicriul va rămâne sigilat. În privința numărului persoanelor care pot lua parte la o înmomântare, Vlad Voiculescu a precizat că rămân valabile aceleași reglementări ca la adunările publice.
Ordinul de ministru va fi semnat mâine. Cel târziu luni acesta va intra în vigoare, după publicarea în Monitorul oficial.
Acum, persoanele decedate din cauza COVID trebuie înmormântate în cel mai scurt timp posibil, în sicriu sigilat. La slujbă pot participa doar rudele de gradul 1 și 2, cu avizul DSP.
Reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române consideră că actualele prevederi, concepute sub presiunea izbucnirii epidemiei și a necunoscutului, sunt „draconice” și sunt de părere că legea trebuie modificată, deoarece nu „mai are nicio rațiune”.
Sursa: stiri.tvr.ro
COMMENTS