Cei trei tineri au fost găsiţi, luni seara, pe strada Libertăţii din Slatina
![]()
„Polițiștii de ordine și siguranță publică din cadrul Poliției municipiului Slatina, în timp ce efectuau serviciul de patrulare au observat trei tineri, pe strada Libertății, din municipiul Slatina, care la prima vedere dormeau pe o bancă. Observand faptul ca aceştia sunt incoerenti, polițiștii au solicitat ambulanța pentru a fi transportați la spital. Totodată, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt au demarat verificări cu privire la aceste aspecte”, a precizat Alexandra Dicu, purtător de cuvânt al IPJ Olt.



COMMENTS