Un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din comuna Schitu, a fost prins cu o alcoolemie de 0.90 mg/l, pe Drumul Județean 653. Mai mult, poliţiştii
Un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din comuna Schitu, a fost prins cu o alcoolemie de 0.90 mg/l, pe Drumul Județean 653. Mai mult, poliţiştii olteni au reţinut, în perioada 15-17 martie, 70 de permise de conducere, cele mai multe pentru viteză.
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Perieți au oprit pentru control, pe Drumul Județean 653, la ieșirea din comuna Schitu, pe data de 17 martie, ora 14.00, un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din localitate.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„Tânărul a fost condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, transmite IPJ Olt.
În cadrul activităţilor desfăşurate în perioada 15-17 martie, au fost aplicate 647 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 230.000 de lei.
Pentru neregulile constatate la regimul rutier, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 70 de permise de conducere, dintre acestea 49 au fost reținute pentru depășirea vitezei legale cu mai mult de 50 de km/h, 6 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar 15 pentru alte abateri la regimul rutier.
De asemenea, au fost reținute 29 de certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale, fiind constatate și 15 infracțiuni la regimul rutier.
Foto: arhivă
COMMENTS