Administrația locală din Craiova pregătește în Parcul Nicolae Romanescu Târgul de Paște cu mai multe căsuțe, decoruri de basm și spectacole.
Administrația locală din Craiova pregătește în Parcul Nicolae Romanescu Târgul de Paște cu mai multe căsuțe, decoruri de basm și spectacole. Târgul va fi deschis în perioada 19 aprilie – 12 mai 2024. La această ediție, tema este povestea „Albă ca Zăpada și cei șapte pitici”.
„La această ediție, tema este povestea Albă ca Zăpada și cei șapte pitici și, în acest sens, se aranjează atât căsuțele piticilor, unde se vor vinde produse tradiționale de Paște, casa din pădure a prințesei, cât și palatul vrăjitoarei, oglinda, mărul otrăvit etc. Nu putem uita nici scena religioasă a Învierii Domnului, în acest sens urmând să creăm, împreună cu Mitropolia Olteniei, o surpriză care să vă introducă în atmosfera binecuvântată a sărbătorii. Dar, pentru că ne dorim să vă petreceți cât mai mult timp alături de noi, aducem și alte atracții: un roller coaster, roata gigant, bărci, carturi electrice, un sat medieval cu artiști ambulanți, parade de costume medievale, ateliere interactive pentru copii, spectacole ale instituțiilor noastre de cultură, totul în decorul de vis al Parcului Romanescu, mai înflorit ca niciodată”, anunță primarul Lia Olguța Vasilescu.
Autobuzul supraetajat vă va purta către destinația finală, cu opriri în centrul istoric și Grădina Botanică, la fel ca și un trenuleț pentru copii.
Căsuțele din Târgul de Paște Craiova 2024 vor fi deschise zilnic, între orele 11.00 – 20.00, cu posibilitate de extindere a programului, și vor oferi o varietate de produse tradiționale, de la ouă încondeiate și produse de patiserie, la produse de artizanat și suveniruri.
Comercianții se pot înscrie la Târgul de Paște de la Craiova, până pe 22 martie 2024, iar criteriile de participare pot fi regăsite pe site-ul Primăriei Craiova.
COMMENTS