Județul Olt se va afla, astăzi şi vineri, 11 septembrie, printre zonele în care temperaturile vor atinge valori de caniculă. Meteorologii au
![]()
Județul Olt se va afla, astăzi şi vineri, 11 septembrie, printre zonele în care temperaturile vor atinge valori de caniculă. Meteorologii au emis o avertizare pentru intervalul 10-11 septembrie, ora 12.00 – ora 18.00, când maximele vor fi cuprinse între 30 și 35 de grade Celsius.
Potrivit ANM, se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. În cele două zile, judeţul Olt se afla sub Cod Galben de caniculă.
Alte zone ale țării se vor afla sub Cod portocaliu de caniculă. În Banat, vestul și sud-vestul Olteniei, precum și în sud-vestul și centrul Transilvaniei, temperaturile maxime vor ajunge la 33-36 de grade Celsius. Cele mai afectate vor fi județele Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți și Dolj.
După episodul de căldură, vremea se va schimba. Meteorologii anunță intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică începând de vineri, 11 septembrie, ora 12.00, până duminică, 13 septembrie, ora 22.00.
„Pe parcursul zilei de vineri (11 septembrie), în Banat, Crișana, la munte și izolat în restul teritoriului, vor fi intensificări ale vântului, iar la rafală se vor atinge viteze în general de 40…50 km/h.
Vremea va deveni instabilă, în seara zilei de vineri (11 septembrie) și în noaptea de vineri spre sâmbătă (11/12 septembrie) în vestul, nordul și centrul țării, iar sâmbătă (12 septembrie) și duminică (13 septembrie) în sud, est și centru. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și izolat grindină de mici dimensiuni (1…2 cm) și vijelii (viteze de 50…60 km/h). În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și pe arii restrânse de peste 30…40 l/mp”, transmite ANM.



COMMENTS