Termenul pentru depunerea declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice este 25 mai

Termenul pentru depunerea declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice este 25 mai

ANAF a publicat în Monitorul Oficial al României formularul 212. Formularul se referă la declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice.

Distribuie pe Facebook

Noul formular 212 va fi utilizat pentru declararea impozitului pe veniturile realizate şi a contribuţiilor sociale datorate începând cu anul 2020, pentru declararea impozitului pe veniturile estimate şi a contribuţiilor sociale datorate începând cu anul 2021, precum şi în cazul exercitării opţiunii privind destinaţia unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul datorat pe venitul net anual impozabil/câştigul net anual impozabil stabilit potrivit art. 123 alin. (3) din Codul fiscal, pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii şi a unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private.

Potrivit ANAF, în noul formular 212 au fost introduse două secțiuni distincte pentru stabilirea și declararea obligațiilor fiscale. Acestea sunt prevăzute de OUG nr. 30/2020 (indemnizația pentru PFA-urile și alți profesioniști cu activitate întreruptă), și de OUG nr. 132/2020 (indemnizația pentru PFA-urile și alți profesioniști cu activitate redusă).


Declaraţiea unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice se depune până la data de 25 mai 2021 inclusiv.

Totodată, au fost aduse unele modificări privind recalcularea contribuțiilor sociale în cursul anului fiscal, astfel:

– a fost eliminată recalcularea în cursul anului a CAS de către persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente şi/sau drepturi de proprietate intelectuală şi care în cursul anului fiscal intră în suspendare temporară a activităţii sau îşi încetează activitatea potrivit legislaţiei în materie;

– a fost eliminată recalcularea CASS  pentru persoanele fizice care încep în cursul anului fiscal să desfăşoare activitate şi/sau să realizeze venituri din cele prevăzute la art.155 lit. b)-h) și pentru persoanele care în cursul anului fiscal intră în suspendare temporară a activităţii sau îşi încetează activitatea, potrivit legislaţiei în materie (cu excepția persoanelor fizice care au optat pentru plata CASS potrivit art.180 din Codul fiscal şi care  în cursul anului fiscal încep să realizeze venituri de natura celor prevăzute la art.155 din Codul fiscal sau se încadrează în categoriile de persoane exceptate de la plata CASS, situaţii în care au obligaţia depunerii declaraţiei unice în termen de 30 de zile de producerea evenimentului în vederea recalculării contribuţiei).

 

 

 

COMMENTS