O tragedie cutremurătoare s-a petrecut în această după-amiază, în parcarea unui centru comercial din Craiova, unde o fetiță de doar 4 ani și-a
![]()
O tragedie cutremurătoare s-a petrecut în această după-amiază, în parcarea unui centru comercial din Craiova, unde o fetiță de doar 4 ani și-a pierdut viața, în ciuda eforturilor disperate ale medicilor de a o salva. Fetiţa avea afecţiuni neurologice grave, fiind diagnosticată cu sindromul Rett, şi se întorcea de la un control medical.
Incidentul a avut loc în jurul orei 15:42, când polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Craiova au fost alertați de un echipaj de ambulanță. Aceștia au semnalat prezența unei minore aflate în stare de inconștiență într-un autoturism parcat în incinta unui mall din municipiu.
La fața locului s-au deplasat de urgență echipaje de poliție, care au identificat-o pe fetiță, în vârstă de 4 ani, alături de mama sa, o femeie de 37 de ani, din comuna Călărași. Cadrele medicale au început imediat manevrele de resuscitare, însă, din păcate, toate eforturile au fost în zadar, fiind declarat decesul copilului.
Potrivit unor surse, fetița suferea de afecțiuni neurologice grave și epilepsie, iar mama sa s-ar confrunta, la rândul ei, cu probleme de sănătate. Cele două ar fi fost însoțite de nași la un control medical al copilului, după care aceștia s-ar fi oprit la cumpărături, lăsând mama și fetița în autoturism. La întoarcere, copilul era deja decedat în brațele mamei.
În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Ancheta este în desfășurare și se desfășoară sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, urmând să fie stabilite cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia.
„În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs decesul.
La finalizarea cercetărilor va fi propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă.
Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului”, transmite IPJ Dolj.



COMMENTS