Administrația Prezidențială i-a retras lui Băsescu indemnizația lunară (de 75% din cea pe care o primește Președintele în funcție). De aseme
Administrația Prezidențială i-a retras lui Băsescu indemnizația lunară (de 75% din cea pe care o primește Președintele în funcție). De asemenea, a fost întrerupt contractul de muncă al consilierului lui Băsescu care era plătit de Administrația Prezidențială.
Deciziile vin în urma sentinței definitive din data de 23 martie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a hotărât că Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea.
În 28 martie 2022, GIP a solicitat Administrației Prezidențiale informații referitoare la demersurile făcute de instituție pentru ca Traian Băsescu să nu mai beneficieze de drepturile stabilite de lege pentru foștii șefi de stat.
Potrivit articolului 2 al Legii nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român, persoanele care au avut calitatea de şef al statului român beneficiază pe durata vieţii de o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată Preşedintelui României în exerciţiu, precum și de serviciile a două persoane încadrate la Administrația Prezidențială, una cu un post de consilier, cealaltă cu un post de secretar.
Potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 406/2001: „Nu beneficiază de prevederile prezentei legi persoana căreia i-a încetat calitatea de şef al statului român ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni pentru care a fost condamnată definitiv sau ca urmare a demiterii din funcţie prin referendum şi nici persoana despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia”.
În 8 aprilie 2022, Administrația Prezidențială ne-a informat că „prin act administrativ intern, s-a dispus că, începând cu data de 23.03.2022, domnul Traian Băsescu nu mai beneficiază de indemnizația stabilită în temeiul art. 2 lit. B) din Legea nr. 406/2001, respectiv «o indemnizație lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizația acordată Președintelui României în exercițiu»”.
Administrația Prezidențială ne-a informat, de asemenea, că în cadrul instituției a fost angajată o singură persoană pe funcția de consilier la cabinetul fostului președinte Băsescu.
„Persoanei respective, prin act administrativ intern, i-a încetat contractul individual de muncă, începând cu data de 23.03.2022.”
Reamintim că, în urma sentinței definitive referitoare la colaborarea sa cu Securitatea, Băsescu a pierdut și celelalte drepturi de care beneficia în calitate de fost Președinte. Serviciul de Protecție și Pază (SPP) i-a retras paza, protecția și autoturismul asigurate de instituție, iar RAAPPS i-a comunicat că trebuie să părăsească în termen de 60 de zile vila de protocol în care locuiește.
Traian Băsescu încasa de la Administrația Prezidențială o indemnizație mai mare decât Klaus Iohannis
Fostul președinte al României Traian Băsescu a beneficiat, după terminarea celor două mandate la Palatul Cotroceni, de o indemnizație lunară, plătită de Administrația Prezidențială, în cuantum de 75% din indemnizația pe care o încasează președintele în funcție al României, Klaus Iohannis.
După studierea declarațiilor de avere pe care atât Băsescu, cât și Iohannis le-au completat anual, că fostul președinte a încasat o indemnizație mai mare decât Klaus Iohannis.
Ultima declarație de avere completată, la data de 14 iunie 2021, de Traian Băsescu arată că acesta a încasat, în anul fiscal anterior depunerii acestui document, o indemnizație de la Administrația Prezidențială în cuantum de 202.176 de lei pe an. Președintele Klaus Iohannis, care a completat, la rândul său, o declarație de avere în data de 6 iunie 2021, menționa că a încasat, în aceeași perioadă fiscală, o indemnizație de 178.391 de lei. Cu peste 36.000 de lei mai puțin decât Băsescu. Aceeași situație se regăsește și în anul fiscal anterior.
Tot din documente oficiale jurnalul.ro a aflat că fostul președinte al României, timp de două mandate a primit 1,5 milioane de lei bani publici.
Sursa: Antena3
COMMENTS