Un bătrân, în vârstă de 90 de ani, din Dolj, a fost tâlhărit de către doi tineri. Cei doi au observat că bătrânul avea o sumă mare de bani,
Un bătrân, în vârstă de 90 de ani, din Dolj, a fost tâlhărit de către doi tineri. Cei doi au observat că bătrânul avea o sumă mare de bani, retrasă din bancă, şi sub promisiunea că-l vor transporta la domiciliu, în localitatea Galicea Mare, i-au sustras banii şi l-au abandonat pe un câmp. Poliţiştii i-au identificat pe cei doi şi i-au reţinut.
Poliţişti din cadrul Secţiei nr.6 Poliţie Rurală Giubega au fost sesizaţi, pe data de 8 aprilie, de un bărbat, de 90 de ani, din comuna Galicea Mare, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-ar fi sustras suma de 25.000 de lei.
Având în vedere cele sesizate, a fost constituit un colectiv de poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Băileşti şi Secţiei nr.6 Poliţie Rurală Giubega, care au desfăşurat, cu celeritate, activităţi investigativ-operative pentru stabilirea situaţiei de fapt.
Astfel, din cercetările efectuate s-a stabilit că în cursul aceleiaşi zile, bătrânul a retras de la o agenţie bancară, din municipiul Băileşti, suma de 25.000 de lei, ocazie cu care a fost acostat de doi tineri, pe care nu-i cunoştea, care i-ar fi promis că-l vor duce la locuinţa sa din comuna Galicea Mare.
Profitând de starea de vădită vulnerabilitate a bătrânului, cei doi l-au transportat cu un autoturism în afara localităţii Băileşti, unde, i-ar fi sustras suma de bani şi l-au abandonat pe un câmp.
„În urma activităţilor desfăşurate de către poliţişti au fost identificaţi cei doi tineri, cu vârstele de 18 şi 30 de ani, ambii din municipiul Băileşti, bănuiţi de comiterea faptei, întreaga sumă de bani fiind recuperată şi restituită persoanei vătămate.
Aceştia au fost conduşi la audieri, iar, în baza probatoriului administrat, poliţiştii i-au reţinut, pentru 24 de ore, fiind introduşi în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
Persoanele reținute urmează să fie prezentate în cursul acestei zile Parchetului de pe lângă Judecătoria Băileşti în vederea dispunerii unei măsuri preventive.
Felicitări întregului colectiv de poliţişti pentru modul exemplar de acţiune şi pentru faptul că, într-un timp foarte scurt, au reuşit recuperarea întregii sume de bani”, transmite IPJ Dolj.
COMMENTS