Florin Străinu juca fotbal de la vârsta de 19 ani pentru echipa Branco Brâncoveni
![]()
O veste tragică a zguduit liniştea în micuţa comunitate din satul Mărgheni, comuna Brâncoveni. Un tânăr slătinean, cu origini în comuna olteană, a fost găsit fără suflare în Italia, acolo unde lucra. Florin Străinu juca fotbal la echipa Branco Brâncoveni, fiind legitimat încă din 2003. În ultimii ani, acesta plecase în străinătate pentru a câştiga un ban în plus. Cei care l-au cunoscut nu îşi explică ce l-a determinat să-şi pună capăt zilelor.
„Suntem şocaţi de această veste tragică. Florin Străinu era legitimat din 2003 la echipa noastră, chiar şi anul trecut a jucat aici şi o făcea de fiecare dată când avea ocazia. Din câte ştiu, avea un apartament şi în Slatina, dar stătea mai mult aici la ţară, de aici este tatăl său şi bunică-sa. Mai are o soră, care locuieşte în Bucureşti. Am înţeles că a fost găsit spânzurat, dar mai multe nu ştim. Era un băiat extraordinar, foarte cuminte, sufletist, niciodată nu a avut vreun conflict cu cineva”, a precizat preşedintele echipei de fotbal Branco Brâncoveni, Ion Marinca.
Primarul din comuna Brâncoveni a demarat o strângere de fonduri pentru a ajuta familia să-l repatrieze.
„Am început să strângem bani, am discutat cu consierii locali să facem o chetă, vom merge din poartă în poartă să ajutăm această familie greu încercată. Nu este timp pentru a aloca bani din fondul de rezervă, pentru că este nevoie de hotărâre de Consiliu Local, dar voi merge la oamenii care au magazine, firme în comună. Este o familie foarte cumsecade, liniştită, care a mai trecut printr-un necaz. Acum vreo şapte ani a murit maică-sa, Florin şi sora lui au trecut foarte greu peste acest moment. Era un băiat extraordinar, nu ştiu ce s-a întâmplat, dar este o mare tragedie”, a precizat primarul din comuna Brâncoveni, Ion Cheoriu.
Cei care au posibilitate să întindă o mână de ajutor pentru repatrierea tânărului de 36 de ani, Florin Străinu, o pot face donând orice sumă în conturile deschise de sora acestuia. Cont în lei: RO39INGB0000999907289856 sau în euro RO98INGB0000999909324436 pe numele Străinu Diana Iuliana.



COMMENTS
[…] „Suntem şocaţi de această veste tragică. Florin Străinu era legitimat din 2003 la echipa noastră, chiar şi anul trecut a jucat aici şi o făcea de fiecare dată când avea ocazia. Din câte ştiu, avea un apartament şi în Slatina, dar stătea mai mult aici la ţară, de aici este tatăl său şi bunică-sa. Mai are o soră, care locuieşte în Bucureşti. Am înţeles că a fost găsit spânzurat, dar mai multe nu ştim. Era un băiat extraordinar, foarte cuminte, sufletist, niciodată nu a avut vreun conflict cu cineva”, a precizat preşedintele echipei de fotbal Branco Brâncoveni, Ion Marinca, potrivit newsflux.ro. […]