Un tânăr, depistat cu alcoolemie de 1,03 mg/l pe strada Cuza Vodă, din Slatina

HomeEveniment

Un tânăr, depistat cu alcoolemie de 1,03 mg/l pe strada Cuza Vodă, din Slatina

  Un tânăr, în vârstă de 34 de ani, din Slatina, a fost prins conducând pe strada Cuza Vodă, cu o alcoolemie de 1,03 mg/l, în noaptea de 20 iu

Şofer cu o alcoolemie de 1,33 mg/l prins în trafic pe un drum din Olt
Caracalean, la volan fără permis. Poliţiştii au deschis dosar penal şi pentru mai mulţi olteni depistaţi băuţi
Tânăr, din Olt, reţinut 24 de ore, după ce s-a urcat mort de beat la volan
Distribuie acest articol

Loading

 

Un tânăr, în vârstă de 34 de ani, din Slatina, a fost prins conducând pe strada Cuza Vodă, cu o alcoolemie de 1,03 mg/l, în noaptea de 20 iulie.

 

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slatina au oprit, pe data de 20 iulie, ora 03.30, pentru control, pe strada Cuza Vodă, în municipiul Slatina, un autoturism condus de către un tânăr de 34 de ani, din aceeași localitate.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, care a indicat valoarea de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„Tânărul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt”, transmite IPJ Olt.  

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: