Un tânăr, în vârstă de 29 de ani, din localitatea Valea Mare, a ajuns în arest preventiv, după ce a lovit un poliţist care-l încătuşa. Tânăr
![]()
Un tânăr, în vârstă de 29 de ani, din localitatea Valea Mare, a ajuns în arest preventiv, după ce a lovit un poliţist care-l încătuşa. Tânărul tulbura liniştea şi ordinea publică, iar în momentul sosirii echipajului de poliţie a devenit agresiv. În urma incidentelor, acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Polițiștii Secției nr. 8 Poliție Rurală Perieți au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană ar tulbura ordinea și liniștea publică în comuna Valea Mare, județul Olt, în noaptea de 19 februarie, ora 00.30. Aceştia au identificat un tânăr, în vârstă de 29 de ani, din localitate, care tulbura ordinea și liniștea publică prin producerea de zgomote la intensitate mare.
Tânărul a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 2.000 de lei, iar ordinea și liniștea publică a fost restabilită.
Ulterior, în jurul orei 02:30, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că aceeași persoană tulbură din nou ordinea și liniștea publică.
La vederea echipajului de politie, tânărul a avut un comportament agresiv, motiv pentru care polițiștii au procedat la imobilizarea și încătușarea acestuia, în vederea conducerii la unitatea de poliție pentru dispunerea masurilor legale.
„În momentul încatușării, tânărul a lovit unul dintre agenții de poliție. În cauză, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, cercetările fiind continuate în vederea documentării activității infracționale și dispunerii de măsuri legale”, transmite IPJ Olt.
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina a dispus reținerea tânărului, în vârstă de 29 de ani, din comuna Valea Mare, județul Olt, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt. La data de 21 februarie 2023, tânărul a fost prezentat Judecătoriei Slatina care a admis propunerea parchetului și a dispus măsura arestării preventive, pentru o perioadă de 30 de zile, față de acesta.
Tânărul a fost reintrodus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
CITEŞTE ŞI: A fost reţinut bărbatul, din Cârlogani, care a ucis patru câini. Motivul pentru care a recurs la acest gest



COMMENTS