Victorina Bora şi-a criticat aspru jucătoarele, pentru prestaţia din a doua repriză
![]()
Victorina Bora nu a găsit explicaţii pentru modul în care jucătoarele sale au cedat iniţiativa în actul secund, dar mai ales pentru greşelile neforţate apărute, în condiţiile în care le-a trasat sarcini precise.
„Sunt foarte nemulţumită de modul cum au abordat a doua repriză. Brăila, într-adevăr, o echipă foarte bună, dar am fost acolo. Ce nu înteleg eu este că jucăm, conducem cu patru goluri, pe ce am lucrat şi am stabilit, şi nu înteleg ce s-a întâmplat. Astept să-mi spune ele, ele au fost în teren, nu eu. Repet, echipă puternică Brăila, echipă cu soluţii, au schimbat, le-au avut proaspete, acesta este adevărul. La Slatina, dacă se face o schimbare se simte”, a spus antrenoarea echipei CSM Slatina, Victorina Bora, imediat după meci.
Antrenoarea echipei slătinene, Victorina Bora, a continuat să le reproşeze jucătoarelor faptul că nu au ţinut cont de indicaţiile transmise.
„O să facem vizionare şi o să vedem unde s-a rupt jocul. Nu s-a finalizat unde am spus eu…să dai în portar aşa la nesfârşit. Să ai în faţă portar de 1.60 metri şi să arunci jos, deja e de junioare IV. Nu am înţeles…În fine, îmi pare rău doar pentru că astăzi, din punctul meu de vedere, au depus efort şi atât. Parcă nu au avut niciun fel de idee de joc, în unele momente. Nu poţi, n-ai cum, nu trebuie să-şi spună antrenorul de la Liga Naţională că la un portar de 1.60 trebuie să-i dai sus. Asta nu e indicaţie, e ceva penibil. Cu toate astea, eu le-am spus să arunce sus. Ne-au bătut pe nişte lucruri pe care noi le-am pregătit, pe care ştiam că le fac. Sper să înţeleagă că trebuie să joace fiecare meci din primul până în ultimul minut. Un meci nu are nici 30 de minute, nici 40 de minute, şi să respecte indicaţiile, pentru că altfel vor rămâne jucătoare de nivelul acesta, jucătoare mediocre”, a mai spus Bora, supărată pe evoluţia din a doua repriză a elevelor sale.



COMMENTS