Accident grav în această seară, în afara localității Motăței Gară, din Dolj. O femeie, în vârstă de 59 de ani, este în stare gravă, după ce
![]()
Accident grav în această seară, în afara localității Motăței Gară, din Dolj. O femeie, în vârstă de 59 de ani, este în stare gravă, după ce a pierdut controlul volanului şi a ajuns într-un şanţ de colectare a apelor pluviale.
Potrivit IPJ Dolj, la fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri calafeteni care au stabilit faptul că o femeie de 59 de ani, din Calafat, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 561 A, în afara localității Motăței Gară, ar fi pierdut controlul direcţiei de deplasare într-o curbă la dreapta, a părăsit partea carosabilă intrând inițial într-un șanț de colectare a apelor pluviale de pe partea stângă a drumului.
Ulterior, din impact, autoturismul condus de aceasta a fost proiectat într-un șanț din partea dreaptă a părții carosabile.
De asemenea, la fața locului au fost prezenți și pompieri din cadrul Secției de Pompieri Băilești care i-au acordat femeii în cauză primul ajutor și ulterior au transportat-o la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiind conștientă și cooperantă.
„Întrucât nu a putut fi testată la fața locului, femeii îi vor fi recoltate la spital mostre biologice.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, transmite IPJ Dolj.




COMMENTS