Autoturism distrus în totalitate în urma unui incendiu, în comuna Poboru. Maşina a fost incendiată pe un teren viran, însă proprietarul este de negăsit. Evenimentul a fost anunţat de un cioban.
![]()
Pompierii Stației Scornicești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, au intervenit în comuna Poboru, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism.
„La sosirea echipajelor, autoturismul, care se afla pe un teren viran, ardea generalizat. Pompierii au lichidat în scurt timp incendiu, dar nu au mai putut salva autoturismul, care a fost distrus în totalitate”, a precizat Alin Băsăşteanu, purtător de cuvânt al ISU Olt.
Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost folosirea intenționată a sursei pentru a genera incendiul. Cazul a fost preluat de organele de poliție.



COMMENTS