-1 C
Slatina
joi, decembrie 9, 2021

VIDEO. Incendiu în Găneasa. O casă a luat foc din cauza coşului de fum

Săptămâna aceasta

Simona Ciocioanăhttps://newsflux.ro
Jurnalist newsflux.ro -Zi de zi, stiri din toate domeniile!
- Advertisement -
 

Pompierii au intervenit mai bine de trei ore pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă în comuna Găneasa. Focul s-a aprins de la coşul de fum defect. Din fericire, pagubele sunt doar materiale.

Pompierii Detașamentului Slatina, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, au intervenit în comuna Găneasa, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă și propagat la o anexă gospodărească.

La sosirea echipajelor, acoperișul locuinței, tavanele din două camere de locuit și anexa gospodărească, în care erau depozitate furaje, ardeau generalizat.

Pentru lichidarea incendiului și îndepărtarea efectelor negative, salvatorii au acționat aproximativ trei ore”, a precizat Alin Băsăşteanu, purtător de cuvânt al ASU Olt.

În urma incendiului au ars circa 60 de metri pătrați de acoperiș, tavanul din două camere, pe circa 40 de metri pătrați, o anexă gospodărească și circa șapte tone de furaje. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost coșul de fum defect sau deteriorat.

Pentru a evita producerea unor astfel de evenimente, care se pot solda cu victime sau pagube materiale importante, ISU Olt reaminteşte principalele măsuri de prevenire a incendiilor provocate de coșurile de fum:

  • Coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, reparate şi curăţate periodic (în mod

obligatoriu la începutul sezonului rece), de persoane specializate şi autorizate;

  • În podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea intra scântei ce

pot fi surse de aprindere, mai ales dacă în zonă sunt materiale combustibile;

  • Coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 centimetri; în spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile.
Print Friendly, PDF & Email
- Advertisement -

Articole asemănătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Știrile zilei

Print Friendly, PDF & Email