Un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din Pleşoiu, supărat pe funcţionarii primăriei, a incendiat uşa insituţiei publice. Acesta a fost reţinut
Un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din Pleşoiu, supărat pe funcţionarii primăriei, a incendiat uşa insituţiei publice. Acesta a fost reţinut 24 de ore.
Polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 6 Găneasa, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, au reținut, la data de 13 februarie, un bărbat cercetat pentru distrugere.
„În fapt, la data de 12 februarie 2024, în jurul orei 18:50, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană ar fi incendiat ușa unei instituții publice din comuna Pleșoiu.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Găneasa.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat de 35 de ani, din comuna Pleșoiu, pe fondul unor nemulțumiri, ar fi încendiat ușa de acces a unei instituții publice din acceași localitate.
În urma evenimentului, nu au existat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale”, transmite IPJ Olt.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, cercetările fiind continuate în vederea documentării activității infracționale și dispunerii măsurilor legale. În urma probatoriului administrat, la data de 13 februarie 2024, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, pe numele bărbatului a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
COMMENTS