31 de permise reţinute, în weekend, pe drumurile din Olt. Un bărbat, de 70 de ani, depistat la volan cu permisul anulat

HomeEvenimentRecomandate

31 de permise reţinute, în weekend, pe drumurile din Olt. Un bărbat, de 70 de ani, depistat la volan cu permisul anulat

  Polițiștii au reținut 31 de permise de conducere, dintre acestea 18 pentru depășirea vitezei legale cu mai mult de 50 de km/h, 1 pentru cond

Olt: Băuţi la volan în weekend-ul cu Sf. Maria. 58 de permise au fost reţinute în doar două zile
Un tânăr, din Osica de Sus, depistat conducând fără a deţine permis de conducere
Închisoare pentru şoferii băuţi sau drogaţi care provoacă un accident mortal. Peste 400 de olteni, depistaţi băuţi sau drogaţi în primele 6 luni ale anului
Distribuie acest articol

Loading

 

Polițiștii au reținut 31 de permise de conducere, dintre acestea 18 pentru depășirea vitezei legale cu mai mult de 50 de km/h, 1 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar 12 pentru alte abateri la regimul rutier, în perioada 9-10 decembrie. Un bărbat, în vârstă de 70 de ani, din Argeş, a fost prins conducând deşi avea permisul anulat.

 

În perioada 9-10 decembrie a.c., polițiștii olteni au organizat acțiuni pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

În cadrul activităţilor desfăşurate au fost aplicate 278 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 120.000 de lei.

Pentru neregulile constatate la regimul rutier, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 31 de permise de conducere, dintre acestea 18 au fost reținute pentru depășirea vitezei legale cu mai mult de 50 de km/h, 1 pentru conducerea unui vehic sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar 12 pentru alte abateri la regimul rutier.

 De asemenea, au fost reținute 13 certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale, fiind constatate și 6 infracțiuni la regimul rutier”, transmite IPJ Olt.

În cadrul activităților, la data de 9 decembrie , în jurul orei 14:40, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 11 Verguleasa au oprit pentru control, pe Drumul Național 67B, în comuna Dobroteasa, un autoturism condus de un bărbat de 70 de ani, din orașul Ștefănești, județul Argeș.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că bărbatul avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice anulat.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Ulterior, la data de 10 decembrie a.c., în jurul orei 14:15, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 11 Verguleasa au oprit pentru control, pe Drumul Național 67B, în comuna Vulturești, un autoturism condus de un bărbat de 76 de ani, din localitate.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că bărbatul avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.

Și în această cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0