Două persoane, un bărbat şi o femeie, au fost arestate preventiv pentru trafic de droguri de risc şi mare risc, în urma unor ample percheziţ
Două persoane, un bărbat şi o femeie, au fost arestate preventiv pentru trafic de droguri de risc şi mare risc, în urma unor ample percheziţii efectuate în această săptămână în Slatina şi localităţile limitrofe. Unul dintre reţinuţi, ulterior arestat preventiv, a fost prins în flagrant delict. BCCO a efectuat 13 percheziţii în Olt, iar la audieri au fost aduse 38 de persoane.
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Olt, au documentat activitatea infracțională a două persoane, cercetate pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc.
„Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, în perioada februarie – mai 2024, una dintre acestea ar fi deținut și comercializat, în mod repetat, droguri de risc și de mare risc, respectiv canabis, cocaină și MDMA, către consumatori din județul Olt.
Cea de-a doua persoană a fost prinsă în flagrant delict, în cursul zilei de ieri, în timp ce ar fi deținut o cantitate de canabis destinată vânzării, un grinder, un cântar electronic de precizie, precum și o sumă de bani.
De asemenea, din probatoriul administrat a rezultat că aceasta ar fi vândut în mod repetat canabis (drog de risc) către diverși consumatori, inclusiv celeilalte persoane cercetate.
Pentru documentarea activității infracționale, au fost puse în executare 13 mandate de percheziție domiciliară, unde au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, fragmente vegetale uscate de culoare verde olive, dispozitive de mărunțit, cântare electronice de precizie, telefoane mobile și sume de bani.
De asemenea, au fost conduse la audieri 38 de persoane în baza mandatelor de aducere emise pe numele acestora”, transmite IPJ Olt.
După administrarea probatoriului, la data de 29 mai a.c, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Olt au dispus reținerea a două persoane, pentru 24 de ore. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Olt care a dispus arestarea preventivă a persoanelor, pentru 30 de zile.
COMMENTS