Ploile continuă în întreaga ţară, iar la munte va ninge şi se va depune strat consistent de zăpadă

HomeRecomandateActualitate

Ploile continuă în întreaga ţară, iar la munte va ninge şi se va depune strat consistent de zăpadă

  Ploile continuă, în întreaga ţară, şi în zilele următoare. Meteorologii au prelungit informarea ce vizează precipitaţii în toate regiunile ţ

Avertizare meteo: Caniculă, dar şi vijelii, grindină şi averse torenţiale
Caniculă în mijlocul toamnei. De sâmbătă, vremea se răceşte semnificativ
Cod Galben de ceaţă în mai multe localităţi din Olt
Distribuie acest articol

Loading

 

Ploile continuă, în întreaga ţară, şi în zilele următoare. Meteorologii au prelungit informarea ce vizează precipitaţii în toate regiunile ţării, până pe data de 15 martie, ora 10.00. La munte sunt aşteptate ninsori şi se va depune strat consistent de zăpadă.

 

În intervalul 13 martie-15 martie, vor fi precipitații în toate regiunile și se vor acumula cantități de apă în general de 10…15 l/mp. În zona Carpaților Meridionali, în Transilvania și Muntenia, local precipitațiile vor fi moderate și se vor acumula    25…30 l/mp și izolat peste 40 l/mp.

Vor fi ploi, iar în zona montană, în special la altitudini de peste 1200 m, vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă, local consistent. În jumătatea de nord a Moldovei și estul Transilvaniei vor fi precipitații mixte.

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0