Un incident între minori a avut loc în curtea unei unități de învățământ din comuna Gura Padinii, județul Olt. Un băiat de 12 ani ar fi fost
![]()
Un incident între minori a avut loc în curtea unei unități de învățământ din comuna Gura Padinii, județul Olt. Un băiat de 12 ani ar fi fost înțepat la un deget cu un obiect tăietor-înțepător, iar anvelopele trotinetei sale electrice ar fi fost distruse de doi copii, de 10 și 11 ani. Inițial, familia nu a dorit să formuleze plângere, însă trei zile mai târziu a sesizat oficial Poliția.
Incidentul a fost sesizat la data de 19 septembrie 2026, în jurul orei 20:30, printr-un apel la 112. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Corabia s-au deplasat la fața locului pentru verificări.
Din primele cercetări, oamenii legii au stabilit că minorul, în vârstă de 12 ani, din Gura Padinii, se afla în curtea unei unități de învățământ atunci când ar fi fost înțepat la un deget cu un obiect tăietor-înțepător. Totodată, anvelopele trotinetei sale electrice ar fi fost distruse de doi minori, în vârstă de 10 și 11 ani, ambii din aceeași localitate.
La momentul intervenției polițiștilor, reprezentantul legal al copilului vătămat a declarat că nu dorește să formuleze plângere, rezervându-și însă dreptul de a face acest lucru ulterior.
În urma incidentului, reprezentanții legali ai celor doi minori indicați ca fiind implicați au fost sancționați contravențional, fiecare cu amendă de 500 de lei, în baza prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
„De asemenea, polițiștii au informat Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt, unitatea de învățământ și serviciul public de asistență socială competent, având în vedere situația constatată și necesitatea adoptării măsurilor specifice pentru prevenirea unor situații care ar putea pune în pericol siguranța, integritatea sau dezvoltarea minorilor”, transmite IPJ Olt.
Familia a depus plângere după trei zile
Situația a luat o nouă turnură la data de 22 septembrie 2026, când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Corabia au fost sesizați, prin plângere scrisă, de reprezentantul legal al minorului.
Potrivit sesizării, copilul ar fi fost agresat fizic, iar anvelopele trotinetei electrice i-ar fi fost distruse.
În acest context, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru lovirea sau alte violențe și distrugere. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.



COMMENTS