ANM a emis un cod galben de furtună și vânt puternic în aproape toată țara.

HomeNațional

ANM a emis un cod galben de furtună și vânt puternic în aproape toată țara.

Meteorologii au emis luni o atenționare cod galben de furtuni și vânt puternic, valabilă mâine, în aproape toată țara, dar și una de vreme rea, care va începe luni seară. 

ANM a emis un cod galben de furtună și vânt puternic în aproape toată țara.

Klaus Iohannis: Situația epidemiologică nu este bună. Starea de alertă va fi prelungită cu 30 de zile. Nu poate fi vorba de noi relaxări
Copil de 8 ani dat dispărut de 3 zile la Cluj-Napoca, găsit mort în maşina tatălui
Klaus Iohannis: „Fiecare român care doreşte să voteze, sper să fie cât mai mulţi, poate să o facă în siguranţă”
Distribuie acest articol

Loading

Începând de luni seară, de la ora 22:00, și până mâine dimineață, la ora 9:00, se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului.

Astfel, în intervalul menționat, local în regiunile vestice, nordice și centrale și pe arii mai restrânse în rest vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice și izolat grindină.

Aversele vor putea avea și caracter torențial, iar izolat cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp.

Vântul se va intensifica în cea mai mare parte a țării și, mai ales pe parcursul zilei de marți (12 mai), se vor înregistra viteze cuprinse, în general, între 45 și 55 km/h, iar la munte va sufla cu peste 70…80 km/h.

După expirarea acestei avertizări, va intra în vigoare un cod galben, valabil până marți seara, la ora 23:00.

Se vor semnala intensificări ale vântului, manifestări de instabilitate atmosferică în Oltenia, Transilvania, vestul și centrul Munteniei (județele Argeș, Dâmbovița, Prahova, Teleorman, Giurgiu, Ilfov și Municipiul București).

În intervalul menționat, în Oltenia și Transilvania, precum și în vestul și centrul Munteniei (județele Argeș, Dâmbovița, Prahova, Teleorman, Giurgiu, Ilfov și în zona Municipiul București) vântul va avea intensificări temporare, cu viteze la rafală cuprinse, în general, între 55 și 65 km/h și izolat peste 70 km/h.

În zona montană înaltă vântul va sufla tare, cu peste 90…100 km/h.

Local, în zonele deluroase și montane, precum și în centrul teritoriului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice și izolat grindină. Aversele vor putea avea și caracter torențial, iar izolat cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp.

De asemenea, vor fi manifestări de instabilitate atmosferică accentuată în Moldova, Dobrogea și estul Munteniei (în județele Buzău, Brăila, Ialomița și Călărași).

În intervalul menționat, în Moldova, Dobrogea și în estul Munteniei (județele Buzău, Brăila, Ialomița și Călărași) local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin vijelii, intensificări ale vântului cu viteze, în general, cuprinse între 65…75 km/h, grindină, averse ce pot avea și caracter torențial și descărcări electrice.

sursa digi24

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0