Accident cumplit azi-noapte, la Corabia. Un tânăr de 18 ani şi-a pierdut viaţa, iar alte patru fete sunt rănite grav

HomeEvenimentRecomandate

Accident cumplit azi-noapte, la Corabia. Un tânăr de 18 ani şi-a pierdut viaţa, iar alte patru fete sunt rănite grav

  Accident cumplit azi-noapte, în jurul orei 03.00, la Corabia, pe DN 54. O tânără, de 18 ani, aflată la volanul unui autoturism, a pierdut co

S-a stins din viaţă şi tânărul de 18 ani, care a intrat cu maşina în copac, pe DN 54, la Corabia
O femeie a intrat cu maşina într-un magazin din Corabia. O persoană aflată în interiorul spaţiului comerical a fost rănită
Accident în Corabia, cu două maşini implicate. Patru persoane au fost transportate la spital
Distribuie acest articol

Loading

 

Accident cumplit azi-noapte, în jurul orei 03.00, la Corabia, pe DN 54. O tânără, de 18 ani, aflată la volanul unui autoturism, a pierdut controlul şi a intrat într-un stâlp de pe marginea dumului. Din impact, un tânăr de 18 ani, a decedat, iar tânăra de la volan şi alte trei fete au fost rănite grav.

 

Potrivit IPJ Olt, din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către o tânără de 18 ani, din comuna Izbiceni, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un stâlp de pe marginea părții carosabile.

În urma evenimentului rutier, conducătoarea auto și 3 pasageri au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la o unitate spitalicească, iar un alt pasager a decedat.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere corporală din culpă și vătămare corporală din culpă”, transmite IPJ Olt.

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0