Casă distrusă de incendiu. O butelie a explodat în momentul în care pompierii au ajuns la intervenţie

HomeEveniment

Casă distrusă de incendiu. O butelie a explodat în momentul în care pompierii au ajuns la intervenţie

  O casă a fost distrusă de un incediu, urmat de explozia unei butelii, în localitatea vâlceană Mateeşti. Din fericire, nu sunt victime. &n

VIDEO. Două sere au fost mistuite de flăcări în Valea Mare
FOTO. Incendiu într-o gospodărie, din Olt, de la un cazan de ţuică
FOTO/VIDEO. Incendiu violent în Olt. Peste 20 de pompieri se luptă pentru stingerea unei hale de 500 de metri pătraţi
Distribuie acest articol

Loading

 

O casă a fost distrusă de un incediu, urmat de explozia unei butelii, în localitatea vâlceană Mateeşti. Din fericire, nu sunt victime.

 

S-au deplasat de urgență la locul evenimentului forțe din cadrul Stației de Pompieri Grădiștea și Punctului de Lucru Bunești, cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă. A fost anunțat și SVSU din localitate.

La sosirea echipajelor operative incendiul se manifesta, cu flacără deschisă, la o locuință de cca 60 de mp, cu posibilitate de extindere la alte anexe.

„Din primele informații aflate în urma recunoașterii, în casă se aflau 3 butelii, dintre care una a explodat fix în momentul când primul echipaj a ajuns la locul evenimentului.

Din fericire, explozia nu a produs victime. Se acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului. Nu sunt victime sau persoane care să necesite îngrijiri medicale”, transmite ISU Vâlcea.

 

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: