Cine e mai important? Omul sau ursul?

HomeAgricultură

Cine e mai important? Omul sau ursul?

Azi e riscant să vorbești ori să scrii despre urs. Cum o dai, tot o încurci. Adică, fie te trezești chemat de vreun ONG în judecată, fie pledezi împot

Despăgubiri pentru producătorii agricoli, din Olt, ale căror culturi au fost afectate de secetă
Subvenţia pe suprafaţă a fost solicitată de peste 29.000 de fermieri din Olt
4.500 de fermieri olteni au cerut subvenţia COVID-19. 23 octombrie, ultima zi de depunere a solicitărilor
Distribuie acest articol

Loading

Azi e riscant să vorbești ori să scrii despre urs. Cum o dai, tot o încurci. Adică, fie te trezești chemat de vreun ONG în judecată, fie pledezi împotriva unor norme europene, fie cazi în capcana unor interese… vânătorești, fie o ții gaia-mațu în legătură cu indiferența sau incompetența structurilor statului. Pe de altă parte, mda, e ușor să stai pe asfalt și să faci politici ale fondului cinegetic fără să suporți, direct, consecințele unei decizii sau alteia, așa cum se întâmplă cu locuitorii zonelor montane sau din Subcarpați. Tuturor ne scapă din vedere un aspect al naibii de real: în România au murit oameni atacați de urși, alții au fost mutilați pe viață, iar fermele reclamă pierderi importante de animale. La fel de adevărat este că avem multe cazuri de urși loviți de tren sau de mașini (9 numai în Prahova), subiecte care, ați văzut, cel puțin la noi, sensibilizează mai mult decât moartea unui om!

Adevărul e că numeroasele instituții ale statului care ar avea competențe în această problemă ori ONG-urile de protecție a faunei sălbatice – multe și ele – n-au stat laolaltă la o masă să discute tranșant acest subiect. Nu, ele mai degrabă s-au suspectat reciproc în spațiul public de nu știm care interese obscure (ONG-urile susțin că administratorii fondurilor de vânătoare majorează voit, pe hârtie, numărul de urși pentru a obține cote sporite de extracție, ursul fiind o specie extrem de bănoasă) ori s-au acuzat atunci când s-a întâmplat câte o tragedie (în acest caz, au fost arătate cu degetul ONG-urile și Ministerul Mediului). Mă rog, legat de tragedii, aici e de comentat: nimeni nu l-a plâns pe insul ucis la Bughea de Sus, dar am avut un bocet național pentru bietul urs strivit de o mașină în Harghita și lăsat să agonizeze o zi și ceva înainte a fi eutanasiat. Bineînțeles că, uman, nu poți rămâne impasibil la chinul unei viețuitoare. Ba chiar e revoltător să asiști la așa ceva. Dar punem și noi o întrebare de nepricepuți: e totuși mai importantă o sălbăticiune decât viața unui om? Sau nu putem face în așa fel încât să nu mai avem nici victime umane și nici urși chinuiți? Astăzi ne-am propus să vorbim cât se poate de deschis pe această temă, încercând să punem adevărul, atât cât ne stă nouă în putință, în matca sa.

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0