CSM Slatina a deschis scorul în meciul de pe teren propriu, cu Concordia Chiajna, însă a pierdut punctele puse în joc, scor 1-2, în urma uno
CSM Slatina a deschis scorul în meciul de pe teren propriu, cu Concordia Chiajna, însă a pierdut punctele puse în joc, scor 1-2, în urma unor greşeli individuale în defensivă.
Slătinenii au început bine jocul, au pus presiune pe adversar, iar prima mare ocazie i-a aparţinut lui Dorin Toma, care a şutat puternic de la 16 metri, însă mingea a fost scoasă in extremis de portar. De asemenea, lovitura de colţ deviată de Gherghe s-a scurs pe lângă bară, pentru ca în cele din urmă presiunea la poarta oaspeţilor să dea rezultat. În minutul 34, după o fază prelungită de atac, Silvian Matei trimite o centrare şutată în faţa porţii, iar fundaşul central al oaspeţilor, Ciuciulete, trimite în propria poartă în încercarea de a respinge.
Cu puţin timp înainte de intrarea la vestiare, Chiajna egalează prin Ciuciulete, care reia cu capul în poartă, din 6 metri, o centrare, fază la care portarul Sebastian Micu ezită să iasă.
Slătinenii au încasat cel de-al doilea gol, în uma unei faze fixe. O lovitură liberă de pe flancul stânga, Atanas Trică sare pe sub minge, iar Alexandru Boiciuc scapă din marcajul lui Gherghe şi înscrie cu capul, din 6 metri, la prima bară (min. 65).
Oprescu: „La nivelul acesta nu câştigă echipa care joacă mai bine, ci care face mai puţine greşeli”
Antrenorul echipei slătinene, Daniel Oprescu, a precizat, după joc, că diferenţa a fost făcută de greşelile persoanale de la golurile primite.
„Primele 30 de minute, până la golul pe care l-am marcat, au fost destul de bune, am pus presiune pe adversar, ne-am creat câteva situaţii, am şi reuşit să înscriem…Aş spune că echipa mai pragmatică a reuşit să câştige, pentru că repriza a doua au ajuns o dată în careul de 16 metri şi la o fază banală, din nou am greşit. Golurile s-au primit pe greşeli personale foarte mari. La primul gol, portarul a ezitat, trebuia să iasă, iar la cel de-al doilea gol, Gherghe şi-a pierdut omul din marcaj, şi bineînţeles şi jucătorul care se afla pe scurt, atacantul, Trică, era zona lui, şi trebuia să respingă. Practic, aici s-a decis jocul, două goluri pe greşeli personale. Facem în continuare acelaşi greşeli, iar unele dintre ele pe momente bune de joc ale noastre, pentru că în prima repriză am jucat destul de bine. La nivelul acesta nu câştigă echipa care joacă mai bine, ci echipa care face mai puţine greşeli, mai pragmatică. Le-am şi spus, dacă nu mai facem greşelile pe care le-am făcut, avem şanse să obţinem un rezultat pozitiv, din păcate astăzi am greşit din nou şi nu ne-am ales cu nimic”, a declarat Oprescu.
Antrenorul celor de la Concordia Chiajna, Liţă Dumitru, s-a arătat mulţumit în primul rând de rezultat, fiind încrezător că echipa sa poate ajunge în play-off, după o serie de patru succese consecutive.
„S-a jucat un fotbal frumos, cred că cine şi-a dorit mai mult, a câştigat. Mă bucur foarte tare că reuşim să mergem în continuare pe acelaşi plan pe care ni l-am făcut atunci când am început treaba aici la Chiajna. Divizia B este o luptă destul de aprigă, cine stă mai bine pe picioare, câştigă. Normal, avem speranţe la play-off, de aia ne batem să ajungem acolo. Cred că dacă vom câştiga cu Craiova, mergem spre play-off”, a precizat Liţă Dumitru.
CSM Slatina rămâne pe locul 13, cu 16 puncte acumulate, iar runda viitoare va întâlni, în deplasare, CS Mioveni,
CSM Slatina: Micu – Gherghe (cpt.), Bărăitaru, C. Toma, Sil. Matei, D. Toma (min. 85 Pacionel), C-tin. Radu, Mihaiu (min. 70 Kayondo), Leață (Trică 59′), I. Năstăsie (D. Dragu 59′), Țîră (Riza 59′).
COMMENTS