Cu doar zece goluri primite în cele 16 meciuri susţinute din actualul sezon al Ligii a II-a, nou-promovata CSM Slatina are cea mai bună apăr
Cu doar zece goluri primite în cele 16 meciuri susţinute din actualul sezon al Ligii a II-a, nou-promovata CSM Slatina are cea mai bună apărare, alături de Unirea Slobozia, care de asemenea a primit tot zece goluri. Cât priveşte ofensiva, echipa pregătită de Daniel Oprescu are o medie de un gol pe meci. Cei mai buni marcatori ai grupării slătinene sunt căpitanul Cătălin Doman şi atacantul Luis Niţu, fiecare cu câte trei reuşite.
Cinci victorii, şapte remize, patru înfrângeri, 16 goluri marcate şi 10 primite reprezintă linia de clasament a echipei slătinene aflate pe locul 11 în clasamentul Ligii a II-a, o poziţie nesperată la început de campionat. Cu mai multă atenţie, slătinenii puteau ierna mai sus în clasament, însă chiar şi aşa, rezultatele au fost peste aşteptări, dacă privim victoriile contra unor echipe precum Poli Iaşi, Concordia Chiajna sau Csikszereda Miercurea Ciuc.
Gruparea pregătită de Daniel Oprescu are cea mai bună apărare, alături de Unirea Slobozia, ambele formaţii având cele mai puţine goluri încasate, zece.
Cât priveşte ofensiva, slătinenii au marcat 16 goluri în tot atâtea meciuri disputate. Cei mai buni marcatori ai echipei sunt căpitanul Cătălin Doman şi atacantul Luis Niţu.
Marcatorii echipei slătinene:
Cătălin Doman – 3 goluri
Luis Niţu – 3 goluri
Cristinel Dinu – 2 goluri
Dorin Toma – 2 goluri
Alexandru Sălcianu – 2 goluri
Alexandre Oliveira – 1 gol
Marius Neicu – 1 gol
Alexandru Popovici – 1 gol
Andrei Traşcu – 1 gol
CITEŞTE ŞI: CSM Slatina, stagiu de pregătire la Cheile Grădiştei
COMENTARII