UPDATE: Numărul copiilor care au fost transportaţi la spital a ajuns la patru. Accident deosebit de grav produs pe DN 67, la km 155 + 600 m,
UPDATE: Numărul copiilor care au fost transportaţi la spital a ajuns la patru. Accident deosebit de grav produs pe DN 67, la km 155 + 600 m, în localitatea Tomșani, din judeţul Vâlcea. Un autocar, în care se aflau 50 de elevi, care mergeau în excursie, a intrat în coliziune cu un autoturism. Şoferul din autoturism, un tânăr de 22 de ani, din Copăceni, a rămas încarcerat. Din păcate, acesta a fost scos fără suflare dintre fiarele contorsionate. De asemenea, din autocar au fost transportaţi la spital şoferul şi patru copii.
Potritit IPV Vâlcea, din primele verificări efectuate de către polițiști, s-a stabilit că a avut loc o coliziune între un autocar, în care se aflau peste 50 de persoane și un autoturism.
Evenimentul rutier s-a soldat cu decesul conducătorului autoturismului, pasagerii din autocar fiind evaluați de către echipajele medicale prezente la fața locului.
Conducătorul autocarului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
S-au deplasat de urgență la locul evenimentului forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, Punctului de Lucru Horezu și Stației Grădiștea, cu două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, o autospecială pentru transport personal și victime multiple și două ambulanțe SMURD, precum și mai multe echipaje SAJ.
„Echipajele operative sosite la fața locului au constatat că în evenimentul rutier au fost implicate un autoturism (1 persoană încarcerată) și un autocar (51 de minori și 5 adulți).
Persoana încarcerată a fost extrasă cu celeritate de Pompieri, dar din nefericire, a fost declarată decedată.
Pasagerii din autocar au fost evaluați medical (2 minori cu atac de panică și șoferul cu escoriatii). Soferul și un minor au fost transportați la spital”, transmite ISU Vâlcea.
Potrivit ultimelor date ale ISU Vâlcea, pe lângă şoferul autocarului, în vârstă de 56 de ani, din Vaideeni, patru copii au fost transportaţi la spital.
Rută ocolitoare: Drumul Comunal 148-Bogdăneşti.
UPDATE: Ora 10.15: Traficul se desfăşoară în condiţii normale.
COMMENTS