Micii producători vor lua cu asalt Guvernul. Protest timp de două ore împotriva măsurii închiderii pieţelor

Micii producători vor lua cu asalt Guvernul. Protest timp de două ore împotriva măsurii închiderii pieţelor

Micii producători vor protesta miercuri, 18 noiembrie, timp de două ore, în faţa Guvernului, împotriva măsurii închiderii pieţelor. Fermierii reclamă că au fost scoşi în frig pentru a-şi expune marfa, care riscă să se deterioreze din cauza vremii.

Distribuie pe Facebook

O amplă acţiune de protest va avea loc miercuri în fața Guvernului împotriva închiderii piețelor locale. Fermierii cer redeschiderea pieţelor în spaţiile închise, pentru a-şi putea valorifica marfa cât de cât în condiţii decente.

Nici în acest moment Guvernul nu a ascultat vocea țăranilor, după mai bine de o săptămână de proteste ad-hoc în piețe și numeroase solicitări transmise pe cale oficială de organizațiile de mici producători. Piețele locale din România (piețe și hale agroalimentare din spații închise) sunt în continuare închise. O parte dintre țăranii și țărăncile din aceste piețe au fost evacuați în frig și ploaie, fără condiții minime de igienă (ex. acces la apă), iar cealaltă parte nu are nicio formă de acces la piață. Prin situația creată, țăranii au suferit pierderi însemnate cu multiple efecte economice, sociale și asupra sănătății, aruncând în haos propriile eforturi ale Guvernului de a răspunde eficient noului val de Covid-19”, transmite Uniunea Salvăm Ţăranul Român.


Printre revendicările micilor producători se numără:

1. Revizuirea Hotărârii de Guvern nr. 935/2020 publicată în M.Of din 06.11.2020, precum și sprijinul Guvernului și al autorităților locale pentru menținerea deschisă a tuturor piețelor, halelor agroalimentare și târgurilor locale, închise sau deschise, permanente sau temporare, private sau publice, în condiții îmbunătățite de siguranță sanitară pentru prevenirea transmiterii virusului SARS-COV-2, așa cum se întâmplă în toate țările din Uniunea Europeană.
2. Sprijinirea urgentă și strategică a pieței locale și a lanțurilor scurte alimentare în condiții de siguranță pentru sănătatea publică. Inclusiv compensarea pierderilor suferite de țărani și micii producători afectați de închiderea piețelor din spații închise, stabilite de comun acord prin consultarea cu asociațiile de mici producători.
3. Accesul la piață pentru micii producători.
4. Respectarea obligațiilor internaționale pentru drepturile omului în sectorul agroalimentar.
5. Participarea țăranilor și a micilor producători la luarea deciziilor și dialog permanent cu autoritățile la nivel central.

COMMENTS