Şansele echipei naţionale de handbal a României de a prinde semifinalele Campionatului Mondial se rispesc după înfrângerea cu Germania, scor
Şansele echipei naţionale de handbal a României de a prinde semifinalele Campionatului Mondial se rispesc după înfrângerea cu Germania, scor 24-22.
Tricolorele au avut meciul în mână, în prima repriză, când Daciana Hosu a avut intervenţii senzaţionale în poartă, însă multele ratări ale extremelor au făcut ca româncele să nu se distanţeze mai mult, încheind prima repriză cu un avantaj de trei goluri, scor 9-12.
Actul secund a adus degringoladă atât în apărare, cât şi în atacul tricolorelor, iar nemţoaicele au profitat din plin, reuşind să preia conducerea pe tabelă, în minutul 43, scor 16-15.
Nici Neagu nu a mai reuşit să pună presiune din linia de 9 metri, iar Germania a pus uşor, uşor stăpânire pe joc, reuşind să se distanţeze. Pe final de meci, tricolorele au mai redus din diferenţă prin trei goluri consecutive ale lui Bazaliu, însă timpul nu a fost de partea tricolorelor, care s-au văzut învinse la două goluri, scor 24-22. Crina Pintea a fost trimisă în tribune înainte cu cinci minute de finalul partidei, după ce a văzut direct cartonaşul roşu pentru un cot la o adversară.
În urma acestei înfrângeri, şansele României de a mai prinde semifinalele Campionatului Mondial s-au risipit.
Următorul meci este programat pe 9 decembrie contra Japoniei de la ora 16.30, iar pe 11 decembrie tricolorele vor evolua cu Polonia, de la ora 19.00.
COMMENTS