Un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din Slatina, a avariat, în seara zilei de 16 ianuarie, mai multe autoturisme. Testat cu aparatul etilotest
Un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din Slatina, a avariat, în seara zilei de 16 ianuarie, mai multe autoturisme. Testat cu aparatul etilotest, acesta avea o alcoolemie de 0,99 mg/l. Tânărul a fost prins, la câteva ore după evenimentul rutier pe care l-a provocat, din nou în trafic. De această dată, valoarea concentraţiei era de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a fost sesizat, pe data de 16 ianuarie, ora 22.15, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe strada Cireșului, din municipiul Slatina, a avut loc un eveniment rutier.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 22:10, un tânăr de 25 de ani, din municipiul Slatina, în timp ce conducea un autoturism pe strada Cireșului, din municipiul Slatina, din cauze ce urmează a fi stabilite, a avariat mai multe autoturisme parcate.
„În urma evenimentului rutier nu au existat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tânărul a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru prelevarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fiindu-i reținut permisul de conducere.
Ulterior, la data de 17 ianuarie 2024, in jurul orei 02:40, polițiștii Biroului Rutier Slatina l-au depistat, din nou, în trafic, pe tânărul de 25 de ani, pe bulevardul A.I. Cuza, din municipiul Slatina.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat, de această dată, o valoare de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat”, transmite IPJ Olt.
Polițiștii au întocmit un nou dosar penal pe numele tânărului, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
COMMENTS