Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Vădăstriţa, a fost arestat la domiciliu după ce şantajat un adolescent în vârstă de 15 ani. Sub ameninţ
![]()
Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Vădăstriţa, a fost arestat la domiciliu după ce şantajat un adolescent în vârstă de 15 ani. Sub ameninţări, minorul i-a dat, fără ştirea părinţilor, suma de 18.500 de lire.
Polițiștii Secției nr. 10 Poliție Rurală Vișina, în colaborare cu lucrători ai formațiunii de investigații criminale și poliție rutieră din cadrul Poliției Orașului Corabia, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, au desfășurat activități specifice, pentru prinderea, în flagrant delict, a unui tânăr de 22 de ani, din comuna Vădăstrița, județul Olt, bănuit de săvârșirea infracțiunii de șantaj.
„În data de 07 ianuarie a.c., în jurul orei 16:00, polițiștii Secției nr. 10 Poliție Rurală Vișina, au fost sesizați de un minor, în vârstă de 15 ani, cu privire la faptul că în perioada 22 noiembrie 2021 – 04 ianuarie a.c., un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din comuna Vădăstrița, județul Olt, l-ar fi constrâns prin amenințări cu acte de violență, în vederea obținerii de sume de bani, iar, de teamă, minorul i-ar fi dat, în total, suma de 18.500 de lire sterline, bani luați de la domiciliu, fără ca părinții acestuia să știe.
De asemenea, minorul a sesizat faptul că tânărul l-ar fi amenințat că îl va da în vileag părinților săi pentru că ar fi sustras bani de la domiciliu, și, totodată, l-ar fi amenințat cu acte de violență dacă nu îi va da suma de 6.600 de lei”, transmite IPJ Olt.
La data de 08 ianuarie, sub directa coordonare a prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, a fost organizat un flagrant delict, asupra tânărului fiind găsită suma de 1100 de lire sterline, bani primiți de la persoana vătămată.
Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, iar la la data de 9 ianuarie a.c., instanța de judecată a dispus, pe numele tânărului, arestarea la domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.



COMMENTS