Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică privind instabilitatea atmosferică și vremea călduroasă, valabilă
![]()
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică privind instabilitatea atmosferică și vremea călduroasă, valabilă până pe 27 august, ora 10. În același timp, județul Olt se află marți, 25 august, sub Cod galben de caniculă, cu temperaturi de până la 37 de grade Celsius.
Potrivit meteorologilor, în perioada 24 august, ora 10 – 27 august, ora 10, vor fi intervale cu instabilitate atmosferică în mai multe regiuni ale țării. Luni, fenomenele vor fi prezente în Carpații Meridionali și de Curbură, iar în cursul serii și în primele ore ale nopții de luni spre marți, acestea se vor extinde în sud-estul Olteniei, cea mai mare parte a Munteniei și sudul Moldovei.
Marți, instabilitatea atmosferică se va manifesta în zonele montane, în sud-vestul și centrul țării, iar seara și noaptea și în restul teritoriului. Miercuri, 26 august, fenomenele vor fi prezente mai ales în centrul, sudul și estul țării.
În timpul episoadelor de instabilitate sunt prognozate averse moderate cantitativ, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat, pot apărea vijelii, cu viteze la rafală de aproximativ 50-55 km/h, precum și grindină de mici și medii dimensiuni, de 1-3 centimetri.
Ploile vor avea și caracter torențial. Cantitățile de apă vor ajunge la 15-20 de litri pe metru pătrat în intervale scurte de 1-3 ore, iar pe arii restrânse pot depăși 35-40 de litri pe metru pătrat.
În același timp, vremea se va menține călduroasă în majoritatea regiunilor, iar luni și marți va fi caniculă pe arii restrânse în zonele sudice și sud-vestice. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități.
Oltul, sub Cod galben de caniculă marți
Județul Olt se află printre zonele vizate de o atenționare meteorologică Cod galben, valabilă marți, 25 august, între orele 10 și 22.
Atenționarea vizează temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic ridicat și este valabilă în județele Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov și în municipiul București.
În aceste zone, temperaturile maxime se vor situa între 35 și 37 de grade Celsius. Va fi caniculă, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge local pragul critic de 80 de unități.
Meteorologii precizează că, în funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice, mesajul poate fi actualizat.




COMMENTS