Accident grav pe DN 7, în localitatea Călimăneşti. Potrivit IPJ Vâlcea, traficul este blocat total, după impactul între două TIR-uri şi un m
Accident grav pe DN 7, în localitatea Călimăneşti. Potrivit IPJ Vâlcea, traficul este blocat total, după impactul între două TIR-uri şi un microbuz.
„Polițiștii rutieri intervin în acest moment, la un accident rutier pe DN7 , în localitatea Călimănești. Din primele date, se pare că sunt implicate două tiruri si un microbuz. Trafic blocat total”, transmite IPJ Vâlcea.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, informează de asemenea, despre eveniment.
„Pe DN 7 Râmnicu Vâlcea-Sibiu, în apropierea localității Călimănești, județul Vâlcea, a avut loc o coliziune între două autotrenuri și un microbuz, în urma căreia o persoană a suferit leziuni și este evaluată medical. În urma impactului, sunt scurgeri de combustibil pe suprafața de rulare.
Circulația este întreruptă pe ambele sensuri. Se estimează reluarea normală a circulației în 30 – 45 de minute”, se arată pe site-ul Poliţiei Române.
Potrivit IPJ Vâlcea, trei persoane au fost evaluate medical, iar două dintre ele au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital.
„Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că, în localitatea Călimănești, la km 250 + 200 m, a avut loc un accident rutier, în care au fost implicate 2 autotrenuri și o autoutilitară.
În urma evenimentului rutier, au fost rănite 2 persoane, pasagere în autoutilitară, un bărbat de 38 de ani și o tânără de 19 ani, din municipiul București.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc”, transmite IPJ Vâlcea.
Traficul a fost reluat în jurul orei 17.30.
COMMENTS