FRF: Competiţiile rămân suspendate pe toată durata stării de urgenţă

HomeSport

FRF: Competiţiile rămân suspendate pe toată durata stării de urgenţă

Competiţiile de fotbal, de la toate nivelurile, vor fi suspendate pe toată perioada în care România se află în stare de urgenţă. Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a anunţat, în cadrul unei declaraţii de presă, că vor fi pregătite scenarii de reluare a competiţiilor cu data de 22 aprilie sau chiar 13 iunie.

Pandemia COVID-19 amână competiţiile de fotbal, suspendate în primă fază până pe 31 martie

Cupa Slatinei, joi, vineri şi sâmbătă, în sala LPS. Steaua Roşie Belgrad, invitata specială
Nu e Hong Kong, e Thailanda. Coronavirusul mută, din nou, la turneul preolimpic
Liga a III-a începe în weekend. Petrolul Potcoava şi Vediţa Coloneşti, debut pe teren propriu
Distribuie acest articol

Loading

Marți, 17 martie, Comitetul Executiv al UEFA a decis mutarea Campionatului European în vara lui 2021 și reprogramarea partidelor și competițiilor internaționale afectate. Cu această ocazie, forul de la Nyon a stabilit ca prioritate încheierea sezonului competițional în desfășurare.

Referitor la reluarea competițiilor interne, președintele FRF, Răzvan Burleanu, a precizat într-o declarație de presă că toate competiţiile rămîn suspendate pe toată perioada stării de urgenţă.

Toate cele 53 de competiții la nivel național care aveau termen de suspendare până la 31 martie se vor amâna cel puțin până la momentul ridicării stării de urgență”, a spus preşedintele FRF, Răzvan Burleanu. 

În plus, se va lua în calcul și o perioadă de readaptare la efort pentru jucători. Răzvan Burleanu a anunțat că a inițiat crearea unui grup de lucru care în următoarele zile va propune diferite scenarii de reluare a competițiilor.

În acest grup de lucru vor fi reprezentate toate eșaloanele fotbalistice din România, inclusiv reprezentanții LPF și ai sindicatului jucătorilor. Miercuri dimineață va avea loc prima întâlnire prin videoconferință. Lucrăm în prezent pe mai multe scenarii de reluare a competiției din 22 aprilie și chiar 13 iunie, ca un moment critic. Dacă situația se va înrăutăți, atunci va trebui să fim deschiși la forme inovative de finalizare a competiției: meciuri într-o singură manșă sau mini-grupe sau chiar propunere de modificare a tururilor preliminare pentru competițiile europene”, a mai spus preşedintele FRF. 

 

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0