O femeie, în vârstă de 42 de ani, din Curtişoara, şi-a înjunghiat soţul cu un cuţit, în zona gâtului. Femeia nu a mai suportat bătăile soţul
O femeie, în vârstă de 42 de ani, din Curtişoara, şi-a înjunghiat soţul cu un cuţit, în zona gâtului. Femeia nu a mai suportat bătăile soţului şi, în urma unui conflict spontan, l-a înjunghiat pe acesta. Cei doi au ajuns la spital, iar ulterior femeia a ajuns într-un centru de protecţie al victiemlor violenţei în familie.
Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat, din comuna Curtișoara, ar fi fost înjunghiat de către o femeie, în timp ce se afla la domiciliul său. La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției nr. 6 Poliție Rurală Găneasa și o echipă din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Olt.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că între un bărbat în vârstă de 47 de ani și o femeie în vârstă de 42 de ani, ambii din comuna Curtișoara, județul Olt, ar fi izbucnit un conflict spontan.
În urma conflictului, bărbatul ar fi agresat fizic femeia, iar aceasta l-ar fi înjunghiat cu un obiect tăietor – înțepător în zona gâtului.
Atât bărbatului, cât și femeii le-au fost acordate îngrijiri medicale de către echipajul medical sosit la fața locului, ulterior fiind transportați la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
„În cauză, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu față de bărbat, iar femeia a fost internată la Centrul de Asistenţă Socială și Protecția Copilului Olt.
Totodată, a fost întocmit și un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, fiind continuate cercetările în vederea documentării activității infracționale și dispunerii măsurilor legale”, transmite IPJ Olt.
COMMENTS