VIDEO. Puştiul de la CSM Slatina, Robert Zorzoliu, convocat la acţiunea pentru formarea naţionalei Under 15

HomeSport

VIDEO. Puştiul de la CSM Slatina, Robert Zorzoliu, convocat la acţiunea pentru formarea naţionalei Under 15

  Mijlocaşul de la CSM Slatina, Robert Zorzoliu, este convocat la acţiunea pentru formarea naţionalei Under 15 a României. Puştiul pregătit de

Locurile la „Slatina City Run” s-au ocupat aproape în totalitate. Evenimentul, organizat pe 15 mai
Primul transfer pentru Liga a II-a. Mijlocaşul Daniel Rogoveanu a semnat cu CSM Slatina
Vediţa Coloneşti a început play-off-ul cu o remiză. Oltul Curtişoara şi Petrolul Potcoava, înfrângeri la debutul în play-out
Distribuie acest articol

Loading

 

Mijlocaşul de la CSM Slatina, Robert Zorzoliu, este convocat la acţiunea pentru formarea naţionalei Under 15 a României. Puştiul pregătit de Iulian Mitrache se numără printre cei 44 de jucători din ţară şi străinătate care vor participa, în perioada 3-9 septembrie, la Cluj-Napoca, la stagiul de pregătire şi selecţie a acestei naţionale rezervate juniorilor născuţi 2009.

CSM Slatina continuă să dea jucători la loturile naţionale. Unul dintre cei mai talentaţi copii din cadrul grupelor de juniori de la CSM Slatina, Robert Zorzoliu, se  numără printre cei 44 de jucători din ţară, dar şi din străinătate, care au fost monitorizaţi în cadrul Turneului Speraneţelor, dar şi a unor acţiuni de scouting derulate în ultima perioadă.

Robert Zorzoliu este pregătit la CSM Slatina de către Iulian Mitrache, antrenor în cadrul Centrului de Copii şi Juniori al clubului slătinean.

A depăsit 9 etape de selecţie. Ultima selecţie a fost în urmă cu o lună, la Buftea, cu primii 66 de jucători selecţionaţi. Robert Zorzoliu a fost singurul jucător legitimat la un club din Liga a II-a, restul au fost de la cluburi din Liga I şi străinătate.

 Îl considerăm o tânără speranţă a fotbalului slătinean, care sperăm să devină o certitudine. Îşi doreşte foarte mult ca în viitor să evolueze pentru echipa fanion a judeţului Olt, iar după aceea să plece la cluburi importante. Este serios, foarte muncior, iar la formarea lui a mai contribuit Mitică Moşteanu. Trebuie să spun că până la 12 ani, el a evoluat la MCA Drăgăneşti, iar sub îndrumarea mea joacă de trei ani. În urmă cu trei ani a făcut pasul către noi, iar de aici a început progresul lui, culminat cu această convocare la naţionala Under 15”, a declarat antrenorul Iulian Mitrache.

În perioada 3-9 septembrie, un lot format din jucători născuți în anul 2009 se reunește pentru un stagiu de pregătire și selecție la Cluj-Napoca.

„Pentru această acțiune au fost convocați 44 de jucători care s-au remarcat la Turneul Speranțelor și acțiuni de scouting în țară. Juniorii, coordonați de Victor Ene, vor desfășura antrenamente, teste fizice și două meciuri amicale. Acțiunea face parte din procesul de selecție în formarea viitoarei naționale Under 15 a României”, anunţă Federaţia Română de Fotbal.

Programul jocurilor de pregătire:

6 septembrie, ora 09:00, România U15 – CFR Cluj U16

6 septembrie, ora 11:00, România U15 – Viitorul Cluj U16

Jucătorii convocați pentru această acțiune:

Portari: Rafael Fuleki (Saint Etienne / Franța), Erik Lang (CFR Cluj), Tudor Coșa (Universitatea Cluj), Matei Florea (Farul Constanța);

Fundași: Matthias Mal (St. Polten / Austria), Antonio Tentiuc (Școala de Fotbal Oțelul Galați), Edward Neamțu (FCSB), Alexandru Brînză (LPS Pitești), Eduardo Corlat (Real Madrid / Spania), Alex Mihăilescu (CSS Medgidia), Andrei Dăncuș (FCSB), Fabio Oroșfai (CFR Cluj), Patrick Năstase (Universitatea Craiova), Andrei Duță (Daco Getica), Dragoș Kirali (Universitatea Cluj), Răzvan Plugaru (Farul), Alesio Pambuca (Farul), Ștefan Brăguță (Universitatea Craiova), Rareș Ecobici (Universitatea Craiova), Deian Geană (Progresul Spartac);

Mijlocași: David Holeiciuc (FC Botoșani), Erik Mănăilă (Rapid), Alexandru Goncear (Farul), Albert Tomoiagă (UTA Arad), Luca Albu (CSA Steaua), Cristian Rus (CFR Cluj), Alexandru Maxim (FC Bacău), Alex Zahan (FCSB), Robert Ploscar (CFR Cluj), Robert Zorzoliu (CSM Slatina), Raul Pertea (Real Madrd), Gabriel Sanda (Farul), Eduard Ilincaș (CS FC Dinamo), Victor Marin (FCSB), Cosmin Matei (Gloria Bistrița), Denis Muntean (Universitatea Craiova), Samuel Fuleki (Saint Etienne / Franța), Isak Bozian (Brommapojkarna / Suedia), Răzvan Marincean (Farul), David Badiu (Saint Truiden / Belgia);

Atacanți: Cornel Prunescu (Fuenlabrada / Spania), Matei Țicală (CSA Steaua), Cosmin Mihai (Farul), Luca Văduva (Universitatea Craiova).

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0